25.04.2024 00:19

Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște

Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Galerie foto

*Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a apreciat participarea masivă a elevilor și a exprimat recunoștința sa față de implicarea pe care aceștia au avut-o

 

Peste 1500 de elevi din diferite unități de învățământ din municipiul Târgoviște au luat parte la o acțiune de plantare de arbori, arbuști și flori în parcul de lângă Complexul Turistic de Natație. Evenimentul a fost organizat de administrația publică locală târgovișteană și face parte din programul Săptămânii Verzi, o inițiativă dedicată educației ecologice și protecției mediului înconjurător. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a apreciat participarea masivă a elevilor și a exprimat recunoștința sa față de implicarea pe care aceștia au avut-o.

„Suntem la parcul de lângă Complexul Turistic de Natație, în Săptămâna Verde, și avem o activitate de plantare arbori, arbuști și flori, sunt peste 500 de arbuști pe care îi plantăm, peste 1000 de flori care vor înfrumuseța toată această zonă. Vreau să mulțumesc celor peste 1500 de elevi de la diferite unități de învățământ din Târgoviște, părinților și cadrelor didactice pentru că este o acțiune fără precedent, nu îmi aduc aminte să fii avut vreodată o acțiune de o asemenea amploare”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 


 

Ștefan Khalil